Condiții UDMR pentru a susține Guvernul PNL: Buget până în 15 decembrie și 6% din PIB pentru educație

Condiții UDMR pentru a susține Guvernul PNL: Buget până în 15 decembrie și 6% din PIB pentru educație
Publicat: 28/10/2019, 14:02

Potrivit unor surse din UDMR, în acordul politic se mai solicită relansarea procesului de retrocedare, iar viitorul Guvern va da asigurări că nu va modifica legea electorală până la sfârșitul anului viitor.

„Suntem de acord să susținem noul Executiv numai dacă își asumă angajamente precum elaborarea și supunerea dezbaterii bugetul de stat pe anul 2020 până în 15 decembrie, alocarea a 6% din PIB pentru educație. De asemenea, Guvernul se angajează să nu adopte legi prin OUG și asumarea răspunderii, să nu modifice legea electorală până la sfârșitul anului viitor, să pună în aplicare legislația internă și tratatele internaționale care privesc drepturile minorităților și să relanseze procesul de retrocedare”, au spus sursele citate.

De asemenea, UDMR mai cere realocarea sumei de 2 miliarde de euro din Programul Operațional Infrastructura Mare spre Programul Operațional Regional.

Acordul politic pentru susținerea Guvernului Orban va fi semnat, luni, de la ora 17, de liderii UDMR și PNL.

Ludovic Orban anunța pentru luni o serie de întâlniri cu liderii PMP, USR, ai minorităților naționale, ai UDMR și ALDE, iar potrivit unor surse liberale, Orban vrea să semneze acorduri politice cu liderii acestor partide parlamentare pentru susținerea noului Executiv în Parlament.

Luni, calendarul pe care l-a propus Ludovic Orban pentru învestirea Guvernului, respectiv audierea miniștrilor marți, iar votul într-un plen reunit miercuri, a picat la votul în ședința Biroului permanente reunite, au declarat surse parlamentare, pentru MEDIAFAX.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?